Review – Sweeney Todd

Spuneti ce vreti, urlati cat puteti, dati pumni si palme cat doriti, aruncati bomba atomica in mijlocul Pacificului, dar mie mi-a placut filmul. Da, este regizat de Tim Burton, in film joaca doi oameni cu care el are o obsesie, Helena Bonham Carter, partenera lui, si Johnny Depp. Sa nu uitam si de Alan Rickman, personajul negativ perfect, si Sacha Baron Cohen(aka Ali-G, Borat) intr-un rol aparent neobisnuit pentru el. Avem povestea de razbunare, de dragoste, muzica din plin, si niste crime, ceva mai multe decat de obicei, destul de detaliate si scene destul de bine puse la punct. Un film trendy, mai bine spus. Desi filmele trendy de obicei sunt niste galeti mari de rahat bagate pe gatul publicului, eu sunt de parere ca filmul asta e bun.
Ca sa facem putina istorie, Tim Burton era obsedat de Sweeney Todd de cand a vazut piesa de teatru prin ‘82 si a vrut sa faca o adaptare pentru marele ecran. A asteptat pana ce a putut sa faca filmul asa cum a vrut el si acum avem produsul final. Ce bine ca omu’ asta e perfectionist. Bine, ideea cu Anglia in era victoriana devina plictisitoare, dar macar merge in film, povestea oricum a aparut in perioada aia.
Povestea lu’ nenea Todd se spune ca este reala, ca omul a fost spanzurat prin 1802, ca au mai fost oameni care au folosit aceleasi metode ca si barbierul nostru demonic. Mai bine zis, este un mit urban al ucigasului in serie.
Mai avem si ideea de reciclare a oamenilor, care ajung umplutura pentru placintele cu carne facut de Miss Lovett(Nu inteleg de ce partenera regizorului are roluri de personaj deceptionat in dragoste). Destul de scarboasa, dar de efect. Trebuie sa socheze si filmul cu ceva(mai mult decat de obicei). Ma intreb daca in perioada comunista ar fi trebuit sa fie folosita sau nu aceasta metoda.
Fundalul este destul… bla bla bla.
Ca sa spun totul pe scurt si mult mai bine. Filmul asta e cat se poate de aproape de un vis umed pentru mine. Tim Burton regizeaza, Johnny Depp canta, Alan Rickman este personajul negativ perfect, filmul are o scuza de a fi over the top pentru ca este musical, povestea morbida, mai trebuia ca Danny Elfman sa faca muzica pentru film si as fi murit cu sufletul impacat. Un film pentru femei cu mintea mai deplasata. Ii dau nota 8,3.

Sweeney Todd. The Demon Barber of Fleet Street. Sau titlul celui mai recent film cu Johnny Depp in rolul principal. Si…ce film. Nu sunt un fan inrait al musicalurilor dar productia de fata are un dozaj aproape perfect intre cantec si replici. Elementul surprinzator vine din partea actorilor care au tinut sa-si cante singuri partile. Astfel, am ajuns la concluzia ca actori precum Helena Bonham Carter, Alan Rickman(cunoscut de cei mai mici drept Severus Snape din seria Harry Potter), Sacha Baron Cohen(il stiti toti din Borat) sau, bineinteles, Johnny Depp(aka. Captain Jack Sparrow) chiar au veleitati artistice si nu fac de ras o coloana sonora ce poarta semnatura lui Stephen Sondheim si Hugh Wheeler.
In alta ordine de idei, filmul este un remake dupa productia omonima din 1936. Scenariul este unul relativ obisnuit pentru filmele de la Hollywood. Un barbier de succes este alungat din Londra la ordinul unui judecator indragostit de sotia sa. Bineinteles, barbierul, pe numele sau Benjamin Barker,  se intoarce sub o identitate falsa(Sweeney Todd) cautand razbunarea ce-i va aduce liniste. Pana aici nimic iesit din comun, insa razbunarea sa implica o groaza de vopsea rosie diluata, combinata cu o coloana sonora dementiala.Totusi, n-am putut sa nu observ cateva gesturi ce aduc aminte de Jack Sparrow in felul de a fi al domnului Sweeney Todd. Un alt punct slab al filmului este nerealismul cu care sunt realizate partile sangeroase. Este evident ca “victima” are un furtun mascat pus pe gat…dar puteau macar sa regleze presiunea. Sa nu mai sara sangele ca din pusca. Totusi, in ciuda acestor puncte slabe, va recomand sa vedeti filmul, merita fiecare minut. Totusi, nu este recomandat copiilor de orice fel. Nota mea pentru acest remake este 8. 

(In ordinea paragrafelor: Curr Lee si Icey)