Doi Zero Zero Sapte. Punct. Control-A. Delete. Doi Zero Zero Opt. Enter. Asa intram in noul an. Ce-nseamna inceputul de 2008? Scaderea dramatica a stocului de materiale pirotehnice. Inmormantarea sutelor de mii de porci in sistemele noastre digestive. 5 tone de gunoi in Piata Constitutiei. Nu o spun eu, ci un de destoinic angajat al “S.C. Rebu”. Totusi, cum au petrecut romanii? La Timisoara 10 tineri au inchiriat o limuzina si au consumat benzina pana s-a facut ziua iar senina. La Sinaia s-a schiat, s-a urlat, s-a mancat. La Bucuresti a fost show…dar l-a stricat Basescu.
Uitandu-ma la stiri am facut un top. Ok, nu un top, ci un sondaj intre mine si propria persoana.Tema era : “Unde s-a petrecut cel mai frumos revelionul?”. Castigator: orasul Galati. Superb obiceiul celor de acolo. In orasul danubian 2007 ne-a parasit in flacari, mistuind toate nereusitele, insuccesele si lacrimile.Nota 10 orasului care(parere personala) e cel mai frumos din coada pestelui.
Au mai fost romani care au petrecut in tren, pe strazi, pe partie, cu iubita/ul, cu amicii, la vecini(neinvitati, bineinteles). Romanii s-au distrat pentru o noapte. Au uitat de necazuri si au fost guvernati de buna dispozitie. Unii s-au imbatat, altii s-au imbolnavit. Unii au urlat, altii doar au zambit. Moldoveni, munteni, banateni, ardeleni, olteni sau dobrogeni, ne-am distrat cu totii. Ieri, Bucurestiul era pustiu. Toti isi trageau sufletul. I-am lasat in pace. Noapte buna Bucuresti, desi e dimineata. Ai mai trait inca un revelion de neuitat care-n 12 luni fara o zi se va sterge din mintea ta. Stii tu. Doi Zero Zero Opt. Punct. Control-A… (Icey)
Completat sub: Icey | Tagged: 2007, 2008, an, bucuresti, galati, ganduri, revelion, romani, Romania, sfarsit