Incapabilii si prostii, by Icey

Am ajuns in colaps. O spun cu mana pe inima, pentru ca este evident. Nea’  Traian si cu aservitii lui ne-au adus aproape in sapa de lemn. Tineti minte, suntem SINGURA tara europeana(ce gluma buna) care a taiat din pensii. Singura tara europeana (amuzant, din nou) in care premierul este un sclav imbecil, aservit total intereselor unui marinar infect ajuns prin FURT in fruntea tarii.

Dar macar de ar fi ei problema. Ei au ajuns acolo pentru ca a existat o majoritatea a populatiei batuta in cap care i-a votat. E simplu. Ne-am facut-o cu mana noastra. Buna e vorba aia a lui Lapunseanu. “Prosti, da’ multi”. Da. De ce sa ne mai ascundem dupa degete? Suntem o tara de prosti! Slovenii si grecii au pus deja mana pe bate si pietre. Noi ce facem? Stam si protestam pasnic, asteptand docili sa ne fure astia si ultimii centi? Ce mai cauta Basescu pe scaunul ala? Ce mai cauta Boc acolo? Ce cauta matracuca aia de Eba sau ciobanul ala in parlamentul european?

S-au taiat salarii, pensii, indemnizatii. De ce? De ce nu puteau sa fie crescute impozitele? Sa fie oare pentru ca Base nu vrea sa atinga partea bogata a populatiei, partea cu care are el n-spe combinatii? Sa fie oare pentru ca s-a apelat la asa zisii “moguli” pentru a fi castigate alegerile si acum trebuie sa-si achite datoria? Haide sa n-o mai dam la intors, sa nu ne ascundem dupa cuvinte frumoase. Pe ei ii doare in pula de noi si noi stam ca prostii si ne uitam. Pana cand? Pana cand le mai permitem imbecililor astora sa ne fure ca-n codru?

Dar cu cine sa faci ceva? Am ajuns un popor de manelisti, cocalari, pitipoance, agramati, etc. De ce? Chiar credeti ca e coincidenta? La fel cum se cenzureaza rap-ul pe TV se pot cenzura si Stirile de la ora 5, si emisiunile cu manelisti, si toate pitipoancele in curul gol care baga taranii in boala. Pestele de la cap se impute, dar corpul il putem salva. De ce ne-ar interesa pe noi de ei? De ce? Pentru ca suntem prea prosti, d-aia!

TREZESTE-TE ROMANIA!!!

Izotopi Radioactivi

(Mickey)

Ce suntem noi decat niste izotopi? Si mai mult de’atat. Suntem si radioactivi unii din noi. Ca si definitie un izotop are acelasi numar atomic, care e Z, parca, dar numar diferit de masa, care e A. Care va sa zica, un izotop are aceleasi proprietati chimice, dar proprietatile fizice difera. Pai normal. Asa si noi, oamenii care se difera prin atat de multe lucuri, dar, intr’un final, realizam ca suntem de acelasi fel. Care ar fi partile care ne difera? Pai, masa atomica ar fi un inceput. Apoi am putea sa continuam cu rasele, sexul, orginea, inaltimea, varsta…suntem stabili, instabili, radioactivi sau nu, artificiali sau naturali.

Da’ despre ce vorbim noi aici? Oameni sau izotopi? Raspunsul e unul. Ne cam asemanam cu ei. Suntem la fel, dar diferiti prin mici chestii. Apartinem mai multor clase, iar clasele astea se impart si ele in niste sub-clase. Suntem, ca apartenenta, ai aceluiasi element, asta ar fi viata, Pamantul, familia, chiar noi insine as putea spune.

In sistemul periodic, izotopii ocupa acelasi loc, acelasi statut, acela de oameni. Ei se comporta diferit, pentru ca apartin de diferite elemente, hidrogen, uraniu, neon, aluminiu, fosfor, sodiu si lista poate continua. Totusi, izotopii vor sa se desparta unii de altii, chiar daca sunt din aceeasi familie. Desigur, separarea asta e destul de dificila, mai ales daca se face fortat. Nu poti lua un prieten din grupul sau, asa cu una cu doua. La fel ca la izotopi, o separare toatala, facuta dintr’un singur pas, este imposibila.

Harold Urey a despartit pentru prima data izotopii de hidrogen, deuteriu si hidrogen ordinar. O intrebare ar fi urmatoarea: ar fi fost mai bine sa nu’si bage nasul in familia domnului Hidrogen? Voi va raspundeti singuri, asa cum voi face si eu. Parerea mea e ca a facut el bine ce a facut acolo. Si o sa va zic si de ce. Cautam zilele trecute ceva despre apa, asa, ca am net si merge super, ca sa aflu ca deuteriul este in apa. Si apoi m’am gandit “da..logic ca e in apa, ca apa are hidrogen si oxigen… do’oh!”. Dar ce am citit ceva mai jos a fost destul de interesant. Toate cremele astea hidratante pe care le tot cumapara mama au apa pura. N’am inteles eu prea bine ce e cu treaba asta, dar poate cautati voi si imi explicati si mie. Asa, cum spuneam. Cremele contin apa pura, oxigen nu stiu de care. Si, intrebarea mea evidenta a fost “dar deuteriu de ce nu? De ce doar apa pura?” Raspunsul mi’a venit imediat ce am citit si randurile care mi se aratau in josul monitorului. Continutul scazut de deuteriu este cheia tineretii. Si ca sa citez acel articol: “Pe masura ce imbatranim, apa din organismul nostru imbatraneste si ea si retine din ce in ce mai multe reziduuri, sub forma de gaze. La copii si tineri, cantitatea de reziduuri este de patru ori mai mica decat la o persoana in varsta. Daca reusim sa inlocuim apa poluata din interiorul organismului cu una nepoluata, atunci vom reusi sa dam tinerete organismului nostru. Apa cu un continut redus de deuteriu este una din apele care fac acest lucru”. Interesanta chestie, mi’am zis. Acum stiu ce ii face pielea mamei asa de fina. Apa cu continutul scazut de deuteriu. Adica cremele care au apa pura in ele. Alea care hidrateaza, hidrateaza, hidrateaza.

Dar sa revenim la izotopii nostri. Ce am invatat eu de la chimie e ca tipii astia sunt din aceeasi familie, au acelasi numar atomic, ca si noi, dar evident, diferiti de familia din capatul strazii prin anumite lucruri, cum ar fi masa atomica, la ei, sau religia, sa zicem, la noi.

Icey – Mentalita’ Ultra’ (New Song)

Melodia se adreseaza microbistilor in special. Desi contine sample-uri ale galeriei dinamoviste, NU se adreseaza numai cainilor rosii.

Icey-Manelisti

(Icey)

Melodie extrasa de pe Ganduri la Coltul Canalizarii. View, comment and rate, dar pe youtube. Multumesc anticipat.

Nota: Albumul nu mai e disponibil momentan la upload, dar daca il doreste cineva, sa lasa un comment si o sa-l trimit pe adresa de mail specificata atunci cand completati formularul de la comment(aceea care nu e vizibila) sau direct pe mess.

Plangand

(Mickey)

Plângând

Se plimba cu prietenul Ei… tipul cret, nu prea inalt, care nu avea trupul sportivului perfect si bine facut. Era mai mult iubitul pufos, pe care Ea il iubea. Defapt nu se plimbau, ci veneau de afara, “de la copii”, cum ii placea Ei sa spuna. Povestea nu era nume, poate doar vreo doua pe care inca mi le amintesc, vag, foarte vag. Voi incerca sa fiu cat mai precisa si sa nu sar vreun detaliu important.

Au dat coltul curtii bunicii ei, da, erau la tara, intr’o zi deosebita de vara, o zi perfecta, in care soarele era prietenul tutror, poate prea al tuturor, poate ziua era mult prea perfecta.

Si’a ridicat ochii si a vazut in departare, un grup de prietenii, toti imbracati in negru, “rockerii ei scumpi, pizdutele ei”, dupa cum ii placea sa le spuna. Stateau pe treptele unei case vechi, pe care ei putusera sa o “revoneze” cat de cat. Era destul de draguta, spuneau ei. Soarele batea ingrozitor de tare si pentru o secunda a simtit ca Ii arde cristalinul daca nu va inchide ochii.

-Hei, ce faceti, ma? Unde e Monica? Parca trebuia sa fie si ea aici.

-Ei, na. Si tu acum, pisi. Au venit ele. Prietene de alea ei.

-Pui, tu stiai de chestia asta ?

-Da, iubita. Defapt era o surpiza. O invitasem pe Monica si pe prietenele ei sa vina pe la noi. Am vorbit cu ceilalti, cu pizdutele, dar se pare ca nu au putut sa vina, asa ca m’am gandit la Monica.

-OK. Doamne, te iubesc, puiule!

-Stiu, iubita. Si eu te iubesc la fel de mult !

Au inceput toti sa rada. Era totusi ceva bizar in toata intamplarea asta. Era prea frumos. Au urcat treptele si au intrat in minunatul lor adapost pe timp de frig si ploaie, “the crib”, cum spuneau ei razand in hohote.

Casa avea un aspect ciudat, parca nu era atat de bine renovata pe cat arata de afara si parca nici nu era renovata pe cat de mult ar fi vrut ei sa fie. Defapt, casa era intr’o paragina totala, dar pentru ei era totul, chiar mai mult de atat. Era lucrul la care au pus toti osul si la care au trudit din greu “sa’l puna pe roate”, daca se poate spune asta despre o casa.

-Cine era “tanti” aia cu care a plecat Forrest? a intrebat Ea, luand o tigara din pachetul plin de pe poadea.

-O tipa care cica vrea actiune. I’am zis ca ar fi interesant sa se duca, avand in vedere ca, ei bine, stii tu, e prima oara.

-Da, mai, stiu, dar.. ma rog.. tanti nu mi s’a parut prea de incredere… nu stiu.. parea prea sigura ca Forrest o sa fie de acord. A baut ceva inainte sa plece cu tipa aia ciudata?

Nimeni nu scoase niciun sunet. Totul parca se oprise in loc pentru o milisecunda, care Ei i sa paruse ca o ora.

-Armando! striga Ea. Armando, raspunde omule. A baut ceva? I’ati dat ceva inainte?

-Ce’ai, ma? Asta nu ar pune gura pe bautura nici daca i’ar face nevasta’sa trei baieti deodata. Si, chiar daca ar vrea sa bea, chiar crezi ca noi i’am da? Puii mei, nu avem nevoie de un minor in coma alcoolica, cu atat mai putin daca minorul ala ar fi Forrest, pustiul preferat de noi. Doar nu ne’am omori propria mascota micuta si pufoasa.

“Tanti aia” chiar arata destul de ciudat. Parul negru, lung si matasos care se tot legana pe spatele ei intr’o parte si in alta a umerilor, rochia neagra lunga pana in pamanat, si sandalele de asemenea negre…parca totul era mult prea negru, chiar daca ar fi fost o rockerita hardcore. Pana si rocleritele hardcore au un negru placut. Si modul in care il tine pe Forrest de mana era putin ciudat, de parca nu i’ar fi dat drumul, de parca l’ar fi tinut strans, de parca pur si simplu il seda cu degetele si daca si’ar fi luat degetele de pe bratul lui gol, efectul ar fi trecut si el si’ar fi revenit, ar fi venit la noi facand misto de oricine avea in fata si fumand in stilul lui gay in care isi tine tigara. Da, asta era Forrest: tipul vesel de care nu te saturi niciodata si de care ti’e dor chiar si atunci cand abia a venit langa tine, numai pentru faptl ca stii ca va pleca. Tipul calduros si amuzant caruia nu vrei sa’i dai drumul, caruia i’ai tine tu tigara ca sa te tina, in continuare, pe tine, de mana. Tipul care te face sa razi numai daca te uiti la el, dar de care nu razi. Tipul care rade de moare cand se fac glume pe seama lui, ba chiar pune paie pe foc si starneste hohotele de ras ale prietenilor lui. Iar tipul asta era, parca, posedat de tanti asta ciudata si neagra.

Totul era foarte amuzant in “the crib”. Faceau glume pe seama lui Armando si pe seama rimelor lui care nu aveau niciodata niciun sens. De fapt faceau si ei rime, dar nimeni nu’l putea intrece pe Armando.

Se deschide brusc usa cribului, iar Forrest intra debusolat si se prabuseste pe podea. Tremura de frig, avea spasme musculare pe brate si era alb tot la fata. Camera se invartea, iar Ea nu’si putea da seama ce naiba se intampla acolo. De ce e Forrest asa si de ce toti rad ca intr’un cosmar cu clovni malefici. Il lua in brate, mangaindu’l pe cap si spunandu’i ca totul o sa fie bine si ca o sa ii teaca ce are.

-Cu putina apa rece pe fata o sa fie totul bine, micutule. Armando! ARMANDO! Misca’ti fundul si adu’mi o sticla cu apa rece! Acum Armando!

-Si de unde sa fac eu rost de o sticla cu apa rece?

-E un magazin peste drum, fraiere ! Misca’te!

Armando deschise usa si incepu sa fuga spre magazin. De indata ce obscuritatea puse stapanire, din nou, pe incapare, micutul din bratele Ei incepu sa vomite peste tot. Toti radeau, mai putin Ea si cel in dureri, intins pe podea.

-Unde naiba s’a dus asta dupa apa?! Gata, puiule, gata. O sa fie bine, spunea ea in timp ce’l mangaia pe cap si incerca sa’l tina in brate.

Totul disparu si se trezi pe un vapor de lungimea inaltimii Ei. Toata lumea era pe partea dreapta a micului vaporas, numai Ea era pe partea stanga. Se intinse usor pe burta, stiind ca asa va mentine, nu stiu de ce, echilibrul ambarcatiunii. Toti de pe partea cealalta erau extrem de speriati. Era o furtuna pe mare. Apele era involburate. Dintr’un motiv anume, stia ca daca se va ridica in picioare si va incerca sa sara de pa vapor pe un dig care aparent era atat de aproape de ea, ceilalti ar fi condamnati la moarte.

-Nu imi e frica de apa. Stiu sa inot, imi plac valurile mari de la mare. Trebuie sa pot face ceva.

In clipa urmatoare inchise ochii si se ridica incercand sa strige catre ceilalti sa stea cum a stat si ea, pe burta, intinsi si, cat se poate intr’o asemenea situatie, calmi. Dupa ce ii deschise se trezi intr’un compartiment de tren de prin anii 1880. Tren cu aburi, bineinteles, din care se puteau vedea nisipuri. Se pare ca era intr’un tren care mergea prin desert. Se ridica speriata de pe locul unde statea si fugi pe niste scari la etaj unde putea vedea cu ochii ei speriati ca nu era niciun acoperis, niciun perete. Erau doar bare de protectie ca cele care sunt pe margine drumului, vopsite in negru cu galben.

-Nu se poate! Ce naiba se intampla aici? Vreau acasa. Puiule, unde esti?! Vreau la tine.

Cazu in genunchi si incepu sa planga. Totul era parca dintr’un film SF bazat pe lumi paralele si Universuri incrucisate. Ii era frica. Era singura, fara iubitul ei, fara gasca de rockeri, fara Forrest, fara nimic, doar singura.

De ce toata lumea radea ca intr’un cosmar cu clovni? De ce Forrest se intorsese singur de unde plecase? De ce Armando era singurul care cat de cat reactiona la ce se intampla in jur ? De ce iubitul Ei nu facea nimic si era doar la fel ca ceilalti ? Sincer, nu am nici cea mai vaga idee. Eu doar am tinut’o in  brate cat timp mi’a povestit visul asta, plangand.

Documentaries series – My Wasted Life – Matt Groening

(Icey)

Pentru cine nu stie, Matt Groening este omul din spatele unuia dintre cele mai populare desene animate din lume. Care? Ghici! Are omuleti galbeni, femei cu par albastru, un tata iresponsabil si trei copii ciudati dintre care un bebelus. Tot n-ai ghicit? Ok, THE SIMPSONS.  Am dat peste documentarul asta cautand aiurea pe youtube clipuri funny cu Homer si am zis ca este un motiv excelent sa incep o noua serie pe blog, anume seria documentarelor.Cel de fata prezinta viata si sursele de inspiratie ale creatorului celebrei familii din Springfield.Astfel, fara sa va plictisesc prea mult, iata : My Wasted Life – Matt Groening.

Comert in Romania

(Icey)

Ma enerveaza la culme de la un timp comportamentul unor vanzatoare de la chioscuri de ziare, tonete de bilete,  magazine alimentare, etc. N-o sa inteleg niciodata cum cineva care traieste de pe urma clientilor poate sa-i trateze cu atat de mult sictir. Trebuie sa recunoasteti, si voi le-ati vazut. Sunt omniprezente. Incredibil de proaste, mereu cu nasul pe sus, mereu crezand ca le stiu ele pe toate. Sa le luam pe rand.

1. Angajata la toneta de bilete de la statia “Piata Eroii Revolutiei”, Bucuresti. Cine stie zona stie la ce toneta ma refer. Aia de vizavi de tramvai, din fata grupului scolar de acolo. Sau ce-o fi ala.Am fost si eu ca tot omul sa-mi iau bilet ca sa nu trebuiasca dupa aia sa dau 500 de mii intr-un tramvai frecventat de controlori la ora respectiva. Fiindca asa mi-am facut obiceiul, aveam castile in urechi, ascultand muzica. Pana sa ajung la toneta, am oprit muzica, sa fiu atent la ce naiba spune aia de acolo. Mentionez ca nu am scos castile din urechi.  “Un bilet, va rog frumos!”. “%^#@#&$*#$@(si alte cuvinte pe care nu le-am inteles)” . “Ma scuzati?” . “(Face ochii mari)#%#@##card$%#@$@#eti?”. “Imi pare rau, nu am inteles ce ati spus(Ma apropii. De, sunt cam surd cand e un geam intre mine si aia cu care vorbesc)” . “(Face ochii mai mari si incepe sa tipe) AM INTREBAT DACA AI CARD RATB CA NU SE MAI DAU BILETE. N-AI PIC DE RESPECT CU CASTILE ALEA IN URECHI. CHIAR ASA NESIMTITI SUNTETI?”.Evident ca mi-a sarit tandara, dar nu am mai zis nimic, fiind pe fuga. Nu pot sa inteleg cum poate o persoana care imi vorbeste de parca ma cunoaste de ani isi permite sa ma faca nesimtit. Pana la urma nu e vina mea ca zona e frecventata de masini, motociclete, scutere, tramvaie, autobuze si pietoni, adica de un conglomerat de factori care estompeaza capacitatea mea e a auzi ce naiba vrea sa spuna idioata aia de la ghiseu. Ca sa nu mai spun ca eu am cerut un bilet, ea mi l-a dat, deci dupa aia nu mai eram obligat sa-i ascult balivernele. Nu cred ca i-ar fi convenit sa imi dea biletul si dupa aia sa incep si eu sa-i povestesc ce trist sunt ca a facut Dinamo egal cu Bistrita.

2. Vanzator la un magazin de presa, Gara de Nord, Bucuresti. Magazinul este cel de langa KFC. Intru eu cu gandul sa-mi iau un ziar. Mereu cand ma duc prin gara imi iau un ziar ca sa am ce face in tren. Acum mai aveam un motiv, anume sa schimb niste bani. De ce, o sa va spun la mentiunea speciala a acestui articol. Ma duc la domnul in cauza si ii cer Gazeta Sporturilor. Se duce plictisit, o ia din raft, mi-o da, ii dau o bancnota de 500 de mii, dupa care idiotul face ceva la care nu m-as fi gandit. Ia ziarul inapoi si imi spune ca nu mi-l vinde ca n-are sa-mi dea rest. Inteleg ca nu cei mai destepti oameni ajung vanzatori, dar cat de prost sa fii? Vine un client, vrea sa-ti ia un ziar, iti da banii pe el si tu ce faci? Ii iei ziarul si zici ca nu-l vinzi ca ti-e lene sa te duci sa schimbi o bancnota?

3. Vanzatoare la un chiosc de ziare, Ploiesti, in spatele prefecturii. Omului i se mai face si sete din cand in cand. Drept urmare am zis sa ma duc sa-mi cumpar o sticla de apa minerala la juma’ de litru. Aveam 2 lei la mine, apa costa un leu si 60 de bani. Ma duc fericit ca dau de o ghereta in care au apa, ii zic sa-mi dea si mie sticla, la care vine raspunsul retardat al unei femei care nu cred ca stie ce inseamna comert. “Ce? N-ai marunt? Da ce, crezi ca eu dau rest acum la fiecare om care vine cu 2 lei pentru o apa?”. Cred ca idioata asta e maritata cu prostul din Gara. Totusi, ala era mic copil. Ala macar a zis ca nu-mi vinde ziarul si pace. A fost subtil, a lasat sa se deduca nesimtirea. Asta nu, asta fost foarte ofensata. Adica cum sa am eu, clientul, tupeul sa nu-i dau ei suma exacta? Cum imi permit eu sa cred ca ea o sa-si miste fundul ala de pe scaun sa-mi caute mie rest? Sau mai rau, cum pot sa cred ca imi va da restul din maruntul pe care i l-a dat tipul care a cumparat ceva inaintea mea? E strigator la cer. Ea, o doamna desavarsita, era de fapt acolo pe post de comentator TV, nu avea treaba cu ceea ce-i scrisese angajatorul in contract. Anume, “esti vanzatoare, deci imi vinzi produsele”. Vaca probabil nu a inteles ca asta inseamna chiar sa vinzi, nu sa alungi potentialii clienti.

4. Mentiune Speciala. Gara de Nord, casa de bilete. Am spus mentiune speciala pentru ca nu este vorba de vanzatoare, ci de clienti. Cand am fost sa-mi iau bilet, in fata mea era un om in varsta care vroia sa mearga cu un personal pana la Peris parca. Omul avea in mana o bancnota de 5 lei si una de 100 de lei. Fiind atins de iluziile de grandoare date de varsta a treia, i-a dat tipei de la casa bancnota de 100 de lei. Aia, simtita, a incercat sa-i explice ca biletul pe care si-l doreste e de 2 lei si poate la fel de bine sa dea cealalta bancnota. Asta nu si nu.”Da-mi rest, da-mi rest”. Aici intervine diferenta de comportament intre aceasta vanzatoare si celelalte. Tipa a tacut, i-a dat restul, a ramas fara bani, apoi cand am venit eu sa-mi iau bilet mi-a explicat pe un ton civilizat ca nu mai are de unde sa dea rest la inca 500 de mii si ca ma roaga sa ma duc sa schimb. Mentionez ca in tot timpul in care am cautat un loc in care sa schimb bancnota, femeia a inchis casa ca sa ma astepte. Ei, asa da. Vedeti dragi comercianti? Se poate! Trebuie doar putina bunavointa. Pot intelege ca nu aveti rest. Nu pot intelege comportamentul sfidator, nesimtirea si prostia.

Ochi albastri

(Mickey)

Am vazut azi inca un film interesant. Nu stiu cat de bine este regizat, sau cat de bine interpreteaza actorii, dar povestea este tare interesanta si captivanta. Si nu, nu incerc sa promovez nimic (dar daca vreti sa va uitati, filmul se numeste “Memoriile unei gheise”. Totusi, cititi cartea!). Nu am prins cand se petrece actiunea si nici foarte bine numele personajelor, neurmarind decat o mica parte din film in timpul unei ore de curs. Poate cititi voi si imi spuneti si mie .

Banuiesc ca gheisa asta povesteste din memoria ei, ca doar asta e numele cartii si al filmului. Tipa asta avea ochii albastri, chestie neobisnuita la japoneze. Aveau un albastru pur, perfect, inocent. Isi aduce ea aminte ca mama ei ii spunea cand era micuta ca ochii ei sunt ca apa (sau ceva de genu’. Nici eu nu am inteles).Ei bine, pe mine m’a fascinat chestia asta cu apa. Stateam eu si rumegam aceasta idee:

In cursul ei, apa isi croieste drumul singura, fara sa fie ajutata de nimeni. Isi face un drum peste tot. Daca vede un obstacol, il ocoleste, sau trece direct prin el: trece si prin stanca dura, chiar si prin fier daca e nevoie. Ii ia mai mult, dar tot il rugineste, il macina pana cand are ea culoar sa isi urmeze cursul inainte. Si daca vede ca chiar nu poate trece de el, o ia pe alta cale, poate mai lunga si mai periculoasa, dar ea are un scop pe care trebuie sa il atinga: marea sau oceanul. Niciodata nu se intoarce in trecut. Trece prin tot, dar in acelasi timp isi macina oxigenii si hidrogenii din ea, incercand sa erodeze stanca aia blestemata. Dar voi o vedeti asa cum a fost la inceput: albastra, limpede, curata. Daca ati putea sa ii vedeti atomii din care e compusa ati vedea ca lucrurile stau complet altfel. Sunt ca vai de mama lor: rosi, uzati, loviti, singuri…

Si totusi e ceva ciudat cu apa asta. Niciodata nu s’a oprit sa treaca, chiar daca a vazut ca pe culmea muntelui, pe care tocmai il face bucatele, e o casa in care probabil sta o familie fericita. S’a uitat, a vazut ce e acolo sus, dar nu s’a oprit. Telul ei era mai important. Si, poate e greu de crezut, dar apa are sentimente. O durea destul de rau cand isi dadea seama ca va darama casa aia si ca poate oamenii care locuiau in ea vor fi extrem de tristi mult timp dupa ce ea va trece pe acolo. Dar telul… Telul ei era mai important. Telul ei era oceanul. Scopul pentru care alergase ca nebuna atatea mii de ani era fericirea. Stia ca daca va ajunge acolo, nu va mai conta nimic altceva. Va fi implinita. Nu va mai fi singura. Va fi incojurata de si mai multa apa, poate chiar de fratii ei, surorile ei. Va fi poate chiar alaturi de familia de langa care a fugit acum foarte multi ani. Nu va mai fi singura…

Cateodata nici ea nu se crede. Nici ea nu mai crede in povestile astea aiurite. Cateodata s’ar multumii si cu un lac la poalele unui munte amarat. Cateodata… ii e sila sa mai continuie si se intreaba de ce face toate astea. Ca sa isi revada familia pe care nu a mai vazut’o de nici ea nu stie cati ani? Sa se intalneasca cu vechii prieteni pe care, la fel, nu i’a mai vazut de tot atatia ani? Pentru ce? Poate ca nici nu o vor mai recunoaste. Poate ca nici nu ii intereseaza prin cate a trecut ca sa ajunga la ei. Poate ca nici nu ii intereseaza cat de mult a suferit pentru fiecare atom de oxigen si hidrogen care i s’a uzat. Poate ca nici macar nu au ajuns acolo. Si de ce ar ajunge ea prima? Ca sa nu mai fi de recunoscut cand vor ajunge ei? Ca sa intre in compozitia oceanului pana la venirea lor? Sa devina inca o bucata de apa sarata si buna de nimic?

Dar ea cauta fericirea… Si poate ca fericirea era in lacul de la poalele muntelui, unde copilul din casa aia de sus s’ar fi scaldat si ar fi ras de fericire. Poate ca asta ar fi fost mai frumos pentru ea: zambetul baietelului care se racoreste dupa ce a batut mingea toata ziua. Poate ca ar fi fost mai frumos sa ii urmareasca pe tinerii aia indragostiti cum trec pe langa ea si cum domnisoara din bratele tanarului tremura la vederea limpezimii si a relfexiei razelor de luna ce plutesc pe intinsul lacului. Poate ca ar fi fost mai interesant sa fie apa in care se oglindeste splendoarea muntelui primavara, din fotografia care a castigat premiul pentru fotografia anului.

[...pentru ca suntem apa...]

Romania e o tara de…

…prosti, destepti, dar in numar mic. Cocalari, manelisti, retardati, figuranti, hoti, necrofili, zoofili, homosexuali, bisexuali, heterosexuali, dar in numar descrescator. E o tara de analisti, specialisti, redactori, editori, fotoreporteri, editorialisti, oameni de geniu, priceputi la toate, insa care nu au realizat nimic in viata.

E tara in care Vasile se pricepe la slujba lui de instalator, la bursa, la fotbal, la pariuri, la muzica, la ce nu sunt in stare altii sa faca fara sa-si dea seama ca el insusi nu e in stare sa faca nimic folositor. Toti sunt buni in toate, fiecare stie ce e mai bine, iar de cand exista internetul, geniul romanului a explodat pur si simplu. Acum invadeaza tot, forumuri, blog-uri, site-uri matrimoniale, site-uri sportive, politice, financiare, istorice, sexuale. Pe fiecare isi expune parerea lui geniala, intransigenta si 100% corecta. Si daca, Doamne Fereste!, se gaseste cineva sa-l contrazica, sa vezi atunci spirit national. Vasilica raspunde cu metafore si epitete de o finete si subtilitate greu de egalat. Figuri de stil precum “***u-ti ****ii **-** de ***** jegos” sau “Sa-mi bag **** in gura ta de ***st prost” sunt folosite pe post de argumente solide care pot influenta audienta si pot castiga dezbateri.

Romanul prin definitie este vesnic nemultumit. De exemplu: Echipa nationala de fotbal joaca un meci cu Franta, in deplasare. Romanul inainte de meci : “Da, un egal ar fi excelent, nu putem spera la mai mult, este foarte bun, as fi multumit si mandru ca sunt roman”. Acelasi roman dupa 1-1 cu Franta in deplasare: “Sa-mi bag **** in Chivu ca n-a jucat nimic. Sa-l *** in gura pe Lucescu pentru ce selectie a facut ca e un rezultat care ne face de rusine.”

Poate sunt eu nebun, dar e ceva ciudat aici. Si ne mai miram ca avem specimene de tipul G.B., T.B. sau altii prin jurul nostru? Dragi romani, voi i-ati vrut. Voi i-ati aclamat. Acum voi sa-i bagati in **** voastra! (Icey)

P.S. Uitasem sa ma semnez, dar m-am gandit ca trebuie, avand in vedere ca e o moda sa crezi ca articolele/discursurile/proiectele sunt copiate de pe net si nu scrise chiar de persoana care le prezinta. Mai ales cand articolul/discursul/prezentarea este pur si simplu genial(a). Ghici la ce si cine ma refer.

Apocalipsa revine – 2012

Eu nu pot sa cred cati idioti exista in lumea asta. Nu stiu daca tineti minte articolul meu legat de sfarsitul lumii, episodul experiment elvetian. Spun episodul pentru ca, aparent, apocalipsa vine in transe. Azi un pic, maine un pic, in 1999, 2008, 2012 mai nou.  Se pare ca e sfioasa, vrea intai sa incerce sa ne omoare de frica, dupa aia, daca nu merge, schimba strategia.

Ultima dracie in materie de scenarii apocaliptice este d-a dreptul socanta. Evident, pentru miile de cocalari care o ascultau pe Roxy Manelista la ultimele doua sfarsituri ale lumii. Asadar, ce este cu asta? Aparent, apocalipsa v.2.0.12 a fost prevestita de oracole. Wow. Mai stiu eu un inteligent care speria romanii cu cutremure devastatoare. Dincolo de oracole, se bazeaza pe astrologie. Pe calendarul Maya, mai precis.  Acel calendar, facut de o civilizatie uber-mega superioara(?!?!), vorbeste despre un mare ciclu de 5.125 ani, la sfarsitul carora, da, ati ghicit, murim iarasi.  Daca as fi avut un milion de lei pentru fiecare apocalipsa de pana acum. In primul rand, civilizatia Maya s-a dus. Over. Ca sa-l citez pe Hugh Laurie, “as a human being, you are…history”. In al doilea rand, orice civilizatie disparuta lasa in urma anumite relicve, este adevarat, insa interpretarea lor tine de cel care isi da cu parerea. Concret, pe o inscriptie Maya, eu vad niste semne indescifrabile, savantul 1 vede o relatare exacta a felului in care mayasii se stergeau la fund cu frunze tropicale, iar savantul 2 vede sfarsitul lumii.

Continuand exemplul, opinia publica ce credeti ca ar cumpara? Teoria hartiei igienice ecologice sau apocalipsa? Caca sau…un caca mai spectaculos? Toti sunt acum hiperactivi si foarte ingrijorati de ideea de apocalipsa. Totusi, tocmai s-a ales tara gazda a Jocurilor Olimpice din 2016. Si nu, nu este iadul, e Brazilia. Semn ca oamenii cu ceva creier in cap nu cred in teorii nefondate, bazate pe profetii si calcule mai mult sau mai putin indoielnice. Asta daca nu cumva viitoarele probe olimpice vor include “Aruncarea bombei”, “100 metri mine” sau “Tir cu iradiati  in loc de tinte”.

Singurul lucru concret care apare in viitorul apropiat legat de apocalipsa lui Peste este…un film. Inca o dovada ca nimeni nu crede aceasta teorie. Pana la urma cui ii mai arde de filme cand stie ca moare in 3 ani? Sau…”nu…stiu ca mor, dar macar  sa iau un Oscar pana atunci ca poate mi se da reducere la paine in Rai”. Dar noi trebuie sa credem ca murim in 2012. Ca atunci o sa se intoarca pamantul cu fundul in sus (chestie care nu inteleg ce efect devastator ar avea, avand in vedere ca dracia e o bila) si ca manelistii o sa-si taie bretonul evlaviosi, cantand “Tatal Nostru” pe ritmurile lui Salam.  Sa va spun iar ca ne auzim dupa 2012? Nu. In schimb va spun ca singurul lucru tare legat de asta este albumul care urmeaza sa apara la Facem Records.  Acel 2012 imi doresc sa vina cat mai repede. Restul e doar praf in ochi.  (Icey)